Speranta
Si mintea-mi doarme...
Si-ti zambesc cand gemi de-un vis cu noi.
Si te iubesc atunci
Cand langa tine nu mai am nevoi.
Acum dormi in patul meu,
Si te astept...
Te astept cu nerabdare,
Te astept ... si scriu
si te iubesc.
- o poezie scrisa de Theodor Rusu -
marți, 15 noiembrie 2011
miercuri, 17 august 2011
Eu, in ochii unui prieten. [text scris in urma cu aproape un an]
Pau Pau...cine?...nu stiti?...offf...era o perioada dulce din mireasma verii...pacat doar...caci era doar o particica..., mi-aduc aminte cand m-a vazut prima data, era retrasa fata de mine...si se incrunta cand imi arunca priviri...pana in momentul cand ne-am jucat cu comuniunea...si atunci s-a amplificat....era dulce...de la inceput...idem fructului in timpul verii cand isi arata pe zi ce trece roseata dulce a mierii...asa era si cu ea...sublim canta la starea sociala cu mine...pana cand treptat ....
pana cand treptat....totul urmase o alta inaltime....da....nu stiu cum am ajuns sau ce procedee s-au urmat, caci nici o carte nu explica, sau nu iti arata nici o pelicula pe micul ecran cat de mult te atasezi...stii doar ca e o gingasie. Da...Pau Pau...inflorise in ochii mei mai mult decat era permis....simteam o scurtare subita a distantei dintre noi...ca si o melodie raspicata la primul ei debut...era o adulmecare de atragere...atat...de....
pura si doritoare , ceva ce simteai cand erai mic sau probabil, mai tarziu..cand batranetele ne apuca pe bancile insorite din parc....o mana legata de alta mana indiferent de varsta sau criteriu. Pau Pau...as continua povestirea, dar acum...imi izbeste chipul fetei mele o dulce amintire al chipului ei..al siluetei ei...portelan as spune daca as fi cantat totul la o chitara....inocenta ei atat de....aromatizata cu o copilarie dulce si presarata parca de ideea ascunsa a capacitatii ei.... de cunoasterea ei de ce e posibila cat e de capabila sa ingenunchieze atatia oameni.......da...m-am abatut de la chipul....ma scuzati, dar publicul trebuie intretinut ...asa..chipul ei...imi aduc aminte izbitor de clar...idem unei atingeri in vis...cum isi ducea parul dupa ambele urechi..si isi inclina capul
buna seara...sau mai degraba as spune incep , mai mult decat o soapta dragei mele, "e noapte iubita mea"...iar voi o seara tarzie sa ma ascultati......am fost intrerupt, dar sigilata acea intrerupere fara de silueta mult prea dorita , mai mult dorita...decat forma unui Soare, a ei, a ei si doar a ei....precum imi amintesc fata de voi...ramasesem la ... micul gest pe care il facea atat de des................- incetez acum a mai vorbi...imi este mult mai importat sa imi amintesc vadirea ei colorata...caci timpul isi spune iertarea si se va sterge din intensitate pe axa timpului daca ma lasa singur......ochii ei....parul si mica ondulare al lui...cum incepea sa ii imprejoare gatul cu pielea ei fina....fina in fragezimea varstei..fina de atractie ...
....pielea ei...regret precum un batranel regreta in sfarsitul anilor de viata ca nu a facut ce ar fi trebuit atunci cand a tacut ....pielea ei...nu am simtit-o destul...nu am imbratisat-o destul...nu am apucat sa ma scapat in alcoolemia data de parfumul ei....pielea ei...atat de fina si atat de neatinsa ...e ce se retrase, de ce nu ramase, de ce a ramas atunci cu mine.....si ....dupa aceste idei pictate haotic in partea mea de vis....va readuc pe toti la acel portret al gestului ei inceput acum cateva versuri de amor.....isi inclina capul...si de nu era de ajuns...mai ridica cu un mic gest de inocenta sprancenele sa arate duiosia de ai cadea in gratiile privirii ei...imi venea asa de mult sa ma apropii.....
pana cand treptat....totul urmase o alta inaltime....da....nu stiu cum am ajuns sau ce procedee s-au urmat, caci nici o carte nu explica, sau nu iti arata nici o pelicula pe micul ecran cat de mult te atasezi...stii doar ca e o gingasie. Da...Pau Pau...inflorise in ochii mei mai mult decat era permis....simteam o scurtare subita a distantei dintre noi...ca si o melodie raspicata la primul ei debut...era o adulmecare de atragere...atat...de....
pura si doritoare , ceva ce simteai cand erai mic sau probabil, mai tarziu..cand batranetele ne apuca pe bancile insorite din parc....o mana legata de alta mana indiferent de varsta sau criteriu. Pau Pau...as continua povestirea, dar acum...imi izbeste chipul fetei mele o dulce amintire al chipului ei..al siluetei ei...portelan as spune daca as fi cantat totul la o chitara....inocenta ei atat de....aromatizata cu o copilarie dulce si presarata parca de ideea ascunsa a capacitatii ei.... de cunoasterea ei de ce e posibila cat e de capabila sa ingenunchieze atatia oameni.......da...m-am abatut de la chipul....ma scuzati, dar publicul trebuie intretinut ...asa..chipul ei...imi aduc aminte izbitor de clar...idem unei atingeri in vis...cum isi ducea parul dupa ambele urechi..si isi inclina capul
buna seara...sau mai degraba as spune incep , mai mult decat o soapta dragei mele, "e noapte iubita mea"...iar voi o seara tarzie sa ma ascultati......am fost intrerupt, dar sigilata acea intrerupere fara de silueta mult prea dorita , mai mult dorita...decat forma unui Soare, a ei, a ei si doar a ei....precum imi amintesc fata de voi...ramasesem la ... micul gest pe care il facea atat de des................- incetez acum a mai vorbi...imi este mult mai importat sa imi amintesc vadirea ei colorata...caci timpul isi spune iertarea si se va sterge din intensitate pe axa timpului daca ma lasa singur......ochii ei....parul si mica ondulare al lui...cum incepea sa ii imprejoare gatul cu pielea ei fina....fina in fragezimea varstei..fina de atractie ...
....pielea ei...regret precum un batranel regreta in sfarsitul anilor de viata ca nu a facut ce ar fi trebuit atunci cand a tacut ....pielea ei...nu am simtit-o destul...nu am imbratisat-o destul...nu am apucat sa ma scapat in alcoolemia data de parfumul ei....pielea ei...atat de fina si atat de neatinsa ...e ce se retrase, de ce nu ramase, de ce a ramas atunci cu mine.....si ....dupa aceste idei pictate haotic in partea mea de vis....va readuc pe toti la acel portret al gestului ei inceput acum cateva versuri de amor.....isi inclina capul...si de nu era de ajuns...mai ridica cu un mic gest de inocenta sprancenele sa arate duiosia de ai cadea in gratiile privirii ei...imi venea asa de mult sa ma apropii.....
vineri, 29 iulie 2011
Jurnal de bord; iesire la munte...
12.07.2011
Vadu Izei , "La Petre S.R.L." - restaurant
Am ajuns aici la 21:02, dupa o tura cu masina cu doi domni foarte bronzati (credeam ca sunt tigani) care ne-au dat ocazia sa ascultam tot drumul manele si o muzica ce se vroia tiganeasca. Imi amintesc: "m-am certat cu proasta" si ceva cu "in satul meu sunt mondial".
Cand am coborat din masina aveam nevoie urgenta la baie, iar cand am intrebat o baba daca are baie in curte mi-a spus ca nu. Asadar, am luat directia "La Petre SRL". Acolo am stat la un Fanta Lemon, Delu la bere Timisoreana si Ana la un REDD'S.
Pe la 21:30 au ajuns si Andrei Dan si Bogdan (Matzu). Ei au venit cu masina cu un roman spaniolizat, care a condus cu viteza gandului. [inainte sa prinda ocazie, lui Andrei i s-a facut rau si a vomitat langa strada...]
Ana ne-a aratat legitimatia ei de control in care are poza facuta de Nea' Mitica, odihneasca-se-n pace!
Paula: E nenea ce a murit in munte, in primavara?
Ana: Da, ala...
Bogdan: Ee... O murit, da-i liber!
Discutie asteptand in strada un sofer binevoitor:
Paula: Pana in Baia Mare sunt 59 km si pana in Moisei sunt 60. Mergem acasa pe jos?
Andrei: Te tragi pe cur la 1 kilometru?? :))
Pe la 12 (noaptea) am prins ocazie din Sieu pana in Sacel, un tirist care mergea la Ploiesti si care urma sa o ia si pe sotia lui, din Dragomiresti. Am fost in cabina 7 persoane, si pe langa lucrurile soferului si bagajele sotiei lui, mai erau si rucsacii nostri, care nu sunt mai mici decat 5 persoane. Dezavantajul e ca rucsaciinu pot lua diferite pozitii, asa cum am luat noi, ce-i drept, de nevoie. La un moment dat, Ana statea in picioare, eu in spatele ei [ ii tineam fundul - in cazul unei frane bruste nu vroiam sa-l iau in fata :)) ], Andrei statea pe un petic de rucsac, cu picioarele imobilizate de fundul lui Bogdan si picioarele unora dintre noi (chiar nu stiu cine). Delu statea relativ bine, dar se plangea intruna. La fel facea si Matzu, cand isi amintea ca Andrei si-"a bagat" genunchii in spatele lui, genunchi care sunt "foarte ascutiti". In toata inghesuiala aia, am reusit totusi sa ne facem doua poze: una frumoasa, alta mai putin frumoasa.
Andrei: Stiti care-i culmea aglomeratiei?
Noi: ???
Andrei: Sa nu mai incapa soferul in masina. :))
!!!!
Am uitat sa precizez faptul ca din Vadu Izei si pana in Sieu, am venit cu doua ocazii: Ana si Andrei intr-o masina – nu au platit nimic, si Delu, Bogdan si Paula, cu o alta masina – cu un popa din Bogdan Voda, ce s-a laudat tot drumul (indirect ce-i drept), si care s-a plans in acelasi timp ca n-are bani (dar avea un audi ce numai la asta nu te lasa sa te gandesti) si ca se descurca cum poate. Asta am vazut si noi, cand ne-a cerut 20 de lei pentru ca ne-a dus pana in Sieu, sat care ii era exact in drum. “Binevoitor”, ne-a oferit numarul lui de telefon, sa il sunam daca nu prindem nimic pana pe la 12...
“POPA” Cornel [“Futu-l in gura pe popa!”]: 0740 55 98 11.
Evident ca nu am vrut sa il mai contactam pe nesimtitul asta si am apelat la prieteni de ai familiei Dan. Dintre toti s-a anuntat Adi Mare (parapantistul), care trebuia sa ne ia din Sieu, insa intre timp am prins tiristul ce mergea in Ploiesti.
In jurul orei 1 a.m. am ajuns in Sacel, de unde ne-a luat Adi si ne-a dus la el acasa, in Borsa. [In mod normal ar fi trebuit sa mergem la un prieten de al Anei, al lui Andrei si al lui Bogdan, pe nume Hashu...dar nu am mai mers, pentru ca era departe si el era foarte beat, iar el s-a suparat foarte tare pe cei 3...]. Adi ne-a oferit o canapea pe care sa dormim, mancare (macaroane cu branza) si bautura. Am povestit si am glumit, iar urmatoarea zi, 13.07.2011, ne-a invitat la o cafea la “La Fantanele”, unde l-am intalnit si pe Andrei Sovan.
Inainte de plecare, Adi mi-a promis ca vineri, 15.07.2011, ma va “zbura” cu parapanta. :D Asta inseamna ca voi cobori in Borsa joi.
Pe la 14:10 am pornit pe traseu, cu ajutorul lui Andrei Sovan care ne-a dus cu masina pana aproape de Gura Baii. A facut doua ture cu masina: prima data ne-a dus pe mine si pe Ana + rucsacii, iar a doua tura a venit cu baietii.
Asteptarea nu a durat mult, insa pana au venit baietii, Ana a facut o fapta buna: mi-a curatat pielea ce se ducea, dupa ce m-am ars la Apa.
Cand au ajuns si baietii, am pornit la drum cu rucsacii in spate. Ne-am oprit la Fasia Gaza (in jurul orei 15), unde Matzul a facut baie, iar noi am mancat putina glucoza.
Bineinteles ca nu se putea sa raman nevatamata, asa ca, din “prea multa grija” am reusit sa ma zgariu intr-un fier din 1900 toamna, evident ruginit. Nu aveam dezinfectant din farmacie, deci s-a apelat la leacuri traditionale: PALINCA. Ce usturime!!!
Paula: Auuu!!
Andrei: Spune repede o poezie!
Paula: Iubito, ti-s ochii atat de negri incat seara...[pauza]
Ana: Gata? A trecut durerea?
Paula: Da. :)
Dupa 15-20 de minute am repornit la drum. Am avut destul de urcat, iar la un moment dat am simtit ca amestesc. Am facut o pauza de 5 minute, dupa care ne-am continuat drumul.
Pe la orele 17 am ajuns in Saua Galu, la refgiul “Lucaciasa”, un refugiu construit de maxim 2 ani. Privelistea e superba. In jurul refugiului era o herghelie de cai superbi. Aveau si manzi. Am facut poze, eram incantati de priveliste!
Apoi am vrut sa intram in refugiu, sa vedem cum e amenajat. Dar surpriza! Cineva a bagat caii acolo. Ne-am enervat cu totii...era si normal... Am vrut sa sunam la Administratia Parcului National Muntii Maramuresului, insa n-am avut semnal suficient. Am decis ca vom suna ziua urmatoare.
In timp ce Ana, Andrei si Delu vorbeau la telefon cu ai lor, Bogdan s-a indepartat de refugiu. Ne-a spus mai tarziu ca s-a enervat mult prea tare pentru ceea ce a vazut la refugiu si nu a mai putut sta acolo.
Zona asta, Saua Galu, este o zona in care s-au dus lupte mari in primul si al doilea razboi mondial. Am vazut gropi comune si un buncar de razboi (al rusilor, credem noi, dupa cum era pozitionat).
Am avut parte si de o lectie de istorie. Bogdan ne-a povestit din ce a citit el ca danemarca, la fel ca si Austro-Ungaria, au fost ocupate de nemti fara razboi, iar in Romania regele a abdicat in 1947, moment in care au disparut toate partidele politice si Partidul Comunist Roman a devenit partid unic, iar Monarhia Constitutionala Romania a devenit Republica Populara Romania.
Lectia de istorie s-a incheiat aici, pentru ca a inceput apoi o lectie scurta de geografie. Ne-a aratat unde incepe Ucraina, care parti ale muntelui sunt protejate si unde trebuie sa ajungem noi.
Am facut pauze destul de des, pentru ca la coborare drumul a fost groaznic. In primul rand, padurea a fost defrisata, iar marcajele sunt inexistente sau mult prea ascunse pentru a fi vazute. Din aceasta cauza, evident ca am luat-o si pe un drum gresit, dar important e ca ne-am intors in timp util, revenind pe drumul cel bun. Pe langa faptul ca drumul era abrupt (deci trebuia sa fim atenti la coborare, mai ales pentru ca avem probleme cu gleznele si genunchii), drumul nu era intr-o stare buna. A fost plin de noroi, distrus de butinarii care merg cu Tafu’ si corhanesc (=trag lemne din padure).
Pe la orele 19:30, drumul s-a terminat “brusc”, distrus de rau. A trebuit sa trecem raul (care a fost extrem de rece) de doua ori, dar eu l-am trecut de 4 ori :D [am mers sa ii iau Anei bocancii. Fata asta are un rucsac cat casa; de abia il cara!].
Chiar la trecerea raului ne-am intalnit cu doi nemti: o tipa roscata, creata, draguta, si un baiat blond, cu fata de copil, cu ochelari, foarte dragut. Erau super frumos imbracati si aveau echipament de calitate. Stiind ce drum ii asteapta, noi le-am recomandat sa campeze in zona, insa ei au decis sa mearga mai departe.
Apoi, fiecare si-a continuat drumul, dar Delu, ramas in urma, a strigat dupa ajutor. Nu am stiut ce s-a intamplat, asa ca Andrei si Bogdan au fugit la el. Nu se intamplase nimic grav, ci a avut o mica problema cu rucsacul. :)
Dupa o ora (de la rau) am ajuns la Cabana Liceului Teoretic “Bogdan-Voda” de la Valea Babii, pe care erau candva desenati Horea, Closca si Crisan, acum ramas doar Crisan si jumatate din Horea.
Am gasit-o gazda pe Marie, o femeie de 44 ani, casatorita cu Ion. Cei doi au un fiu pe nume Ionel (l-am cunoscut si pe el), profesor de economie in Viseu.
Marie este o femeie extraordinara, demna de admirat. Locuieste intr-o zona in care intalnesti ocazional turisti, iar in rest, vezi numai butinari (doar barbati, de cele mai multe ori nesimtiti).
Marie ne-a povestit ca anul trecut prin octombrie (2010), un barbat de 46 ani, Alexandru Sohoran, a murit la 5 ore dupa ce a baut “100 g horinca” la barul ei si apoi a luat o sticla de bere la drum. Ne-a povestit cum ca barul s-a umplut de oameni de la criminalistica si politie, fiind interogata de toti cei aflati acolo, ea spunand adevarul si numai adevarul. Dupa ce ne-a povestit, parca eram in Baltagul (e bine ca citim!).
Pe la 11 jumate p.m. am mers la somn, impreuna cu Ana. Eram extrem de obosita, imi tremurau picioarele (si lui Bogdan la fel!) si imi era super frig (cred ca de la oboseala)... M-am invelit cu o plapuma si cu o patura de lana, pe langa faptul ca stateam in sacul de dormit.
Dimineata pe la 9 m-am trezit si mi-am facut igiena personala, am mancat, am baut ciocolata calda si m-am apucat de scris.
Bogdan ma uimeste in fiecare zi. Daca ieri m-a uimit cu cunostintele lui, azi m-a uimit cu nebunia lui. Ne-a povestit ca mai demult, cand avea 14-15 ani, a muscat dintr-un caine :)) Cum sa faci asa ceva??? Apoi ne-a povestit intamplari din pelerinaj sau de la inmormantari.
POPA: Cineva a zis: “Futu-l in gura pe popa!”
Cineva din multime: Ba! Care o zis “Futu-l in gura pe popa!”?
In 3 zile mi-am auzit o gramada de nume:
Ana: Laura
Delu: Paulici
Bogdan: Paulica
Andrei: Pauleta, Pamela, Cremoso
Adi: Pamela
“Saga ringa danga
Mi se rupe stanga
Bara de directie
Si-asa mai departe” [Matu]
La Marie la bar, sucu-i 2,5 lei (doza de Coca Cola la 0,33). E mai ieftin decat in Baia Mare!
!!!!
Inca din Baia Mare stiam ca Marie si Ion au un caine pe care il cheama “Domnu’ Florin” si care, daca il strigi “Florin”, nu raspunde. Cand am ajuns la cabana, am intrebat de el, dar din pacate, Domnu’ Florin a murit anul trecut.
Tin sa ii multumesc si in scris lui Andrei pentru faptul ca la urcare inspre Saua Galu ne-a dat Anei si mie cate o floare albastra, sa ne imbarbateze si sa avem mai mult spor.
15.07.2011
Este 6:55. Nu de mult am venit de la rasarit...
M-am trezit la 4:45 pe o melodie de la Elvis Presley (Blue suede shoes – alarma), m-am imbracat si am iesit din cort sa prind rasaritul. Mi-am cautat geanta neagra sa imi iau aparatul foto, dar ia-o de unde nu-i! Ana dormea in cort, iar baietii dormeau afara. L-am intrebat pe Delu (care se trezise intre timp) daca au facut (ei 3) peste noapte vreo gluma proasta (sa imi ia geanta din rucsac). Mi-a raspuns negativ. Am inceput sa enumar toate lucrurile ce le aveam in ea (acte, bani, aparat foto)...cand a auzit Andrei asta, s-a si desteptat. Am mai scos o data tot din rucsac, dar geanta nicaieri. M-am speriat, aproape tremuram. Ma gandeam ca am uitat-o la Marie si acum trebuia sa ne intoarcem...acolo, in Valea Babii, ei nu au semnal...comunica prin statie, iar noi NU avem asa ceva.
Dupa 5 minute, Delu a vazut o gentuta neagra pe jos...era ceea ce cautam eu. Cred ca nu o vazusem de ochi! In fine... i-am trezit si pe Delu si pe Andrei, asadar i-am invitat sa vedem rasaritul impreuna. Bun! Zis si facut.
La 5 si 18 minute am fost pe Balasana sa vedem rasaritul. Baietilor le era foame, dar au spus ca fac un efort si asteapta sa apara soarele. Dar ce lunga a fost asteptarea! Credeam ca mai degraba mergem noi dupa soare, decat sa vina el la noi...
Totusi, fiindca suntem ambitiosi, am asteptat cat a fost nevoie (li s-au lungit baietilor urechile, de foame ce le era)... La 6:20 a aparut si maria sa, Soarele...
Andrei: Tre sa raportam la autoritati ca o intarziat.
Ne-am intors la cort (era sa scriu corturi, dar avem numai unul...) in jurul orei 6:30... Bogdan dormea (sau cel putin incerca sa doarma) la foc, iar Ana in cort.
Ne-am pus sa mancam, iar eu m-am apucat si de scris. Bogdan este in suferinta. Nu poate dormi din cauza pasarilor (ciripesc prea mult), iar corpul lui e int-o stare deplorabila.
Bogdan: N-aveti un trup sa-mi dati?
... dar nici Andrei n-o duce prea bine...
Andrei: Cred ca de la palinca mi s-o strans burta. [e constipat]
Am ajuns cu informatia in prezent...acum Andrei isi face o tigara. Nu stim cat e ora...probabil e 7 jumate...
Am sa continui sa va povestesc ziua de ieri (14.07.2011), dupa ce am plecat de la cabana...
Binevoitorul domn inginer Stefan Tomoiaga ne-a dus cu masina lui “Rocky” (de culoare alba) – am poza cu ea – pana in Saua Comanu. Dar ce aventura!!! Parca faceam safari. Am mers cu masina prin rau si pe drumuri rupte...cred ca daca nu ne-ar fi dus cu masina pana acolo sus, ne-am fi ratacit de cateva ori.
Traseul pana in Pasul Prislop a fost super bine marcat, spre deosebire de traseul din Baia Borsa pana pe Vaser. Daca in prima parte a drumului am vazut paduri defrisate si traseu prost marcat, ieri (14.07.2011) am avut parte de peisaje superbe, traseu extrem de bine marcat si destul de mult spor la pas. Pe drum ne-am intalnit cu 6 barbati, turisti straini. Lui Ana i s-au intarit sfarcurile :))
Intr-o poienita, aproape de varful Jupania, ne-am oprit si am vorbit la telefon cu ai nostri si i-am informat ca suntem bine si ca nu stim cand mai prindem semnal. Andrei a vorbit si cu Adi Mare (parapantistul) si ne-a “rezolvat” sa ne dam cu parapanta urmatoarea zi dimineata. Am fost extraordinar de fericita si de entuziasmata, pentru ca astept acest moment de foarte multa vreme :)
Ne-am continuat drumul spre Balasana, dar din neatentie am pierdut la un moment dat marcajul si ne-am ratacit putin (insa am realizat repede ca ne indreptam in directia opusa si ne-am intors).
Pentru ca am pornit tarziu din Valea Babii (pe la 5 dupa masa, mai exact 16:56), a trebuit sa campam inainte de Fantana Stanchii, in apropiere de Balasana (la 5 minute distanta). Ne-am pus sa facem focul (eu si Bogdan), iar Ana si-a montat cortul.
Pentru ca ma descurcam cu focul, dar nu stiam sa montez cortul primit de la Tothy (un prieten de al meu, Andrei Toth), l-am rugat pe Bogdan sa faca asta. El s-a pus pe treaba, insa SURPRIZA! Tothy nu mi-a dat si betele de la cort, deci cineva trebuia sa doarma afara la foc.
Cei sacrificati au fost baietii...[am insistat sa doarma Delu in cort, ca el nu mai dormise afara, iar eu aveam deja experienta in acest sens, dar a refuzat. Un adevarat gentleman!]
Seara am facut foc de tabara, am mancat, si apoi ne-am apucat de cantat [Ana e ingrozita de ursi] si de jucat EU.
Ana: Eu cioara pulenci partaiesc cu stropi si ranesc dildau.
Andrei: Eu dohanesc cacalau cacau.
Paula: Eu cioca
Delu: Eu diaree corhanesc.
Bogdan: Eu cacat mananc.
!!!!!!
Stefan Tomoiaga pe masina: “Fetele-s bine, ca ele au air-bag-uri”, replica data la intrebarea lui Andrei privind starea noastra.
Pe la 1 a.m. (15.07.2011), am decis sa mergem la somn (eu si Ana am dormit in cort). Pentru ca am campat in panta (nu aveam altfel cum), am alunecat toata noaptea cu tapisolul, oprindu-ma in cort. Aceeasi chestie si in cazul Anei.
16.07.2011 – 17:20
Pasul Prislop
Am pornit inspre Pasul Prislop dimineata in jurul orei 9 jumate. In aceasta dimineata am avut musafiri...ciobanii. Unul mai tanar (de 19 ani), caruia nu i-am retinut numele, s-a intrecut in nesimtire: dupa ce ca l-am servit cu napolitane, Ana i-a facut cafea, i-au dat tigari si palinca, a mai vrut sa ne si fure palinca ramasa! O fi el cioban de 10 ani, dar nu este nici pe departe model in aceasta meserie...
Celalalt cioban, mai in varsta, ne-a spus ca n-ar fi trebuit sa-i dam de baut, ca poate adoarme iarasi si isi pierde turma...in schimb, ar fi dorit si el sa bea niste palinca [vroia sa cumpere de la noi :)) ]. Nu i-am dat nimic, ne-a facut o poza (pentru prima data in viata lui a facut o poza) la Tarnita Balasanii si am mers mai departe.
Am poposit la Fantana Stanchii (nu mai mult de 10 minute) dupa care ne-am continuat traseul spre Pasul Prislop.
Cand am dat de semnal, Andrei l-a sunat pe Adi parapantistul sa il intrebe daca ne mai dam cu parapanta. Raspunsul a fost unul negativ... pentru ca imi facusem multe sperante si fusesem extrem de incantata pana cu o secunda inainte, nu m-am putut stapani si am izbucnit in plans.
Dar Adi avea argumente destul de solide pentru a explica/scuza aceasta situatie. Spunea ceva despre presiunea atmosferica nepotrivita pentru un zbor cu parapanta (s-ar fi putut zbura intre 7:30 si 9), plus faptul ca trebuia sa fie la munca.
Am plans vreo 10 minute, am mancat niste napolitane si m-am calmat.
Pana in Pasul Prislop am avut destul de mult de mers, pe o caldura infernala care imi seca puterile...de fapt ne seca puterile... Am inceput sa resimt oboseala din ultimele zile...ma durea groaznic laba piciorului, mi se umflasera mainile si picioarele...
Cand am ajuns in Pasul Prislop era deja ora 2 p.m. Eram cu totii obositi, si asta nu doar fizic. Eram irascibili deja... Bogdan cred ca era, totusi, in cea mai buna stare. Intre Ana si Andrei era sa se iste o cearta, iar intre mine si Delu se resimtea o distanta pe care nu prea pot sa o explic.
Intre 14 si 17:50, fiecare a stat singur, in spatiul lui, pentru ca aveam nevoie de putin timp petrecut individual.
La cabana am intalnit un cuplu de polonezi, foarte draguti (pareau de treaba), pe care i-am ajutat sa se cazeze ieftin: 5 persoane – 50 lei, cu acces la dus inclus
Separat ar fi fost: 10 lei camparea/cort si 5 lei dusul/persoana.
Cand s-a mai potolit caldura ne-am continuat traseul spre Cascada Cailor. O buna bucata de drum am povestit cu Bogdan despre istorie, geografie, cariera, familie si despre fratele lui care este jurnalist. Apoi ni s-a alaturat Delu si in scurt timp si fratii Dan.
Inainte sa se strice din nou drumul (in Saua Stiol), am facut popas sa imi iau din nou bocancii (o bucata buna de drum am mers desculta si apoi in sandalele Anei). La popas, fumatorii si-au chinuit plamanii, iar Matzu’ (alt fumator cu suflet) ne-a povestit despre cum i-a facut lui clisma o asistenta grasa si apoi l-au operat de apendicita (chiar daca nu avea). Am ras cu lacrimi :))
Sa ajungem la Cascada Cailor a trebuit sa coboram mult de tot, iar genunchiul meu stang era din ce in ce mai rau. Nici Ana nu era cu mult mai bine.
Cand am ajuns la cascada, am ramas inmarmurita de frumusetea ei, dar dezamagita se faptul ca s-a defrisat exagerat in zona (tot versantul opus cascadei). In plus, turistii si-au uitat pet-urile si resturile in poienita de langa cascada, si chiar si pe stanci. Asta numai in Romania poti sa vezi!! Foarte urat, turisti idioti!!!!
De la cascada am coborat in complex Borsa (destul de tarziu). Am ajuns jos cu chiu cu vai, cantand: “Sus pe ramurele, Cip cirip cirip (...) mor mor mor”, in special atunci cand simteam ca nu mai rezist mult.
Sprijinita in bota am ajuns la drum aproape asfaltat (drum de tara), de unde i-am cedat bota Anei, aflata si ea in suferinta.
Pe la 22:30 ne-am asezat la o masa, pe terasa unui restaurant (cred!). Nu stiu cum se numeste pentru ca nu am fost prea interesata de acest detaliu (desi mi s-a spus) la momentul respectiv. Acolo baietii (Andrei si Bogdan) au baut bere, iar Clau si noi, fetele, am baut suc.
Am intrebat ospatara daca stie la ce ora avem primul microbuz spre Baia Mare si ne-a raspuns ca avem la 4 jumate si la 6 jumate, de mai jos de biserica. Ok...am retinut.
Pe la 23:30 – 23:45 au ajuns niste prieteni de-ai lui 2xA+B, din Baia Mare...o familie cu bebelusa Ester (daca bine am retinut) si inca un cuplu ce a mers sa campeze in drum spre Cascada Cailor (unde se aflau deja ceva prieteni de ai lor).
Cei ramasi la restaurant (noi+familia cu bebelus si 2 caini) am mai stat putin la povesti, dupa care ne-am indreptat spre cabana unde urma sa dormim. Dintre cei 5 aventurieri, doar eu am mers cu masina pana acolo (eram terminata), iar ceilalti au mers cu pejosul (dar fara rucsaci).
Ajunsi la cabana, am sesizat ca nu avem curent...ne-am ales pe intuneric camera si paturile in care urma sa dormim (Matzu’ a ales podeaua), m-am dezbracat, m-am bagat in sacul de dormit, am activat alarma si in secunda urmatoare am adormit.
La 3:30 a sunat alarma. Am oprit-o repede sa n-o trezeasca pe Ana, care dormea langa mine. M-am ridicat sa ma imbrac, iar intre timp s-a trezit si Matzu. Am mers sa il trezesc pe Delu, care dormea profund. L-am atins pe mana si s-a trezit instantaneu, speriat. Amuzant e ca m-am speriat si eu de reactia lui, reactie la care evident nu m-am asteptat.
S-a trezit si a inceput sa se pregateasca si el...intre timp, Matzu l-a trezit si pe Andrei. Pe la 4 si 2 minute am iesit pe poarta...ne indreptam spre statia de autobuz din intersectie. Bogdan imi ducea rucsacul, iar Andrei ma ajuta sa ma deplasez... picioarele mele o luasera razna rau de tot; ma dureau ingrozitor...
Am ajuns in statie la 4:20. Nimeni nu era acolo... Am crezut ca am pierdut autobuzul, deci acum il asteptam pe cel de la 6 jumate. N-avea rost sa ne intoarcem pentru ca in starea in care ma aflam, ar fi durat o ora sa mergem pana la cabana si sa revenim, plus ca vremea era nasoala; fulgera si era rece tare.
La 5 fara un pic, B+A au mers inapoi la cabana. Era frig, erau obositi, si oricum nu prea aveam ce sa facem in statie. A fost mai bine pentru ei sa mearga sa se odihneasca. :)
Am ramas cu Delu, pe banca, in statie...era rece, imi era somn, asteptam busul sau un sofer binevoitor care sa ne duca in Baia Mare. Am facut cu schimbul la stat la ocazie. La mine opreau masinile (dar nu mergeau in directia noastra), iar la Delu nu se sinchiseau nici macar sa incetineasca putin...
La 6 jumate, asteptand autobuzul care “trebuia” sa apara, am intrebat un localnic daca nu stie cumva la ce ora avem bus... ne-a raspuns ca fiind sambata, primul bus il avem la 7 jumate...
Super! 3 ore de asteptat aiurea, in frig, in statie... atmosfera era oricum de toata jena... cei doi buni prieteni (adica eu si Delu) au comunicat in total maxim 10 minute (adunate!) si asta doar strictul necesar. Nu prea aveam ce sa ne spunem. El era super obosit, eu fara idei... In general bat din gura non-stop, dar in dimineata asta nu am avut inspiratie. Ma durea genunchiul stang exagerat de rau si nu aveam o stare generala buna.
Pe la 7 jumate a aparut un microbuz ce ne-a dus pana in Borsa (si pe care era sa il ratam, pentru ca nu scria ca duce la Baia Mare – norocul nostru ca am intrebat soferul daca are idee cand urmeaza sa vina autobuzul pt Baia Mare), de unde urma sa il schimbam cu un microbuz rosu ce ne ducea in Baia Mare ( pe care era sa il pierdem datorita faptului ca eram oloaga si nu puteam sa merg repede).
Drumul spre casa a fost lung...am mers prin Viseu, Sighet, Ocna Sugatag, Cavnic...pe la 11 jumatate am fost in BM...am coborat in Centrul Vechi, l-am pupat pe Delu de ramas bun, dupa care m-am indreptat inspre taxi. Cand am urcat in taxi si am dat comanda (am zis adresa), am zambit... eram fericita ca avusesem o atat de frumoasa drumetie si imi facusem noi prieteni...
Cand am ajuns in fata blocului, am realizat cat de putin timp imi ramasese sa il petrec in tara... Mi-am luat rucsacul in spate si am urcat (cu greu) cele 4 etaje... Odata intrata in casa, Alex (fratele meu de aproape 3 ani) a fugit la mine, exclamand “Paula!”... a fost semnul ca aventura mea s-a terminat...
Obosita si aflata oarecum in suferinta, m-am pus la masa (imi era foame) si am inceput sa ii povestesc mamei (ca niciodata) cat de frumos a fost... pe fata mea se putea citi multumirea si incantarea...zambeam :)
Vadu Izei , "La Petre S.R.L." - restaurant
Am ajuns aici la 21:02, dupa o tura cu masina cu doi domni foarte bronzati (credeam ca sunt tigani) care ne-au dat ocazia sa ascultam tot drumul manele si o muzica ce se vroia tiganeasca. Imi amintesc: "m-am certat cu proasta" si ceva cu "in satul meu sunt mondial".
Cand am coborat din masina aveam nevoie urgenta la baie, iar cand am intrebat o baba daca are baie in curte mi-a spus ca nu. Asadar, am luat directia "La Petre SRL". Acolo am stat la un Fanta Lemon, Delu la bere Timisoreana si Ana la un REDD'S.
Pe la 21:30 au ajuns si Andrei Dan si Bogdan (Matzu). Ei au venit cu masina cu un roman spaniolizat, care a condus cu viteza gandului. [inainte sa prinda ocazie, lui Andrei i s-a facut rau si a vomitat langa strada...]
Ana ne-a aratat legitimatia ei de control in care are poza facuta de Nea' Mitica, odihneasca-se-n pace!
Paula: E nenea ce a murit in munte, in primavara?
Ana: Da, ala...
Bogdan: Ee... O murit, da-i liber!
Discutie asteptand in strada un sofer binevoitor:
Paula: Pana in Baia Mare sunt 59 km si pana in Moisei sunt 60. Mergem acasa pe jos?
Andrei: Te tragi pe cur la 1 kilometru?? :))
Pe la 12 (noaptea) am prins ocazie din Sieu pana in Sacel, un tirist care mergea la Ploiesti si care urma sa o ia si pe sotia lui, din Dragomiresti. Am fost in cabina 7 persoane, si pe langa lucrurile soferului si bagajele sotiei lui, mai erau si rucsacii nostri, care nu sunt mai mici decat 5 persoane. Dezavantajul e ca rucsaciinu pot lua diferite pozitii, asa cum am luat noi, ce-i drept, de nevoie. La un moment dat, Ana statea in picioare, eu in spatele ei [ ii tineam fundul - in cazul unei frane bruste nu vroiam sa-l iau in fata :)) ], Andrei statea pe un petic de rucsac, cu picioarele imobilizate de fundul lui Bogdan si picioarele unora dintre noi (chiar nu stiu cine). Delu statea relativ bine, dar se plangea intruna. La fel facea si Matzu, cand isi amintea ca Andrei si-"a bagat" genunchii in spatele lui, genunchi care sunt "foarte ascutiti". In toata inghesuiala aia, am reusit totusi sa ne facem doua poze: una frumoasa, alta mai putin frumoasa.
Andrei: Stiti care-i culmea aglomeratiei?
Noi: ???
Andrei: Sa nu mai incapa soferul in masina. :))
!!!!
Am uitat sa precizez faptul ca din Vadu Izei si pana in Sieu, am venit cu doua ocazii: Ana si Andrei intr-o masina – nu au platit nimic, si Delu, Bogdan si Paula, cu o alta masina – cu un popa din Bogdan Voda, ce s-a laudat tot drumul (indirect ce-i drept), si care s-a plans in acelasi timp ca n-are bani (dar avea un audi ce numai la asta nu te lasa sa te gandesti) si ca se descurca cum poate. Asta am vazut si noi, cand ne-a cerut 20 de lei pentru ca ne-a dus pana in Sieu, sat care ii era exact in drum. “Binevoitor”, ne-a oferit numarul lui de telefon, sa il sunam daca nu prindem nimic pana pe la 12...
“POPA” Cornel [“Futu-l in gura pe popa!”]: 0740 55 98 11.
Evident ca nu am vrut sa il mai contactam pe nesimtitul asta si am apelat la prieteni de ai familiei Dan. Dintre toti s-a anuntat Adi Mare (parapantistul), care trebuia sa ne ia din Sieu, insa intre timp am prins tiristul ce mergea in Ploiesti.
In jurul orei 1 a.m. am ajuns in Sacel, de unde ne-a luat Adi si ne-a dus la el acasa, in Borsa. [In mod normal ar fi trebuit sa mergem la un prieten de al Anei, al lui Andrei si al lui Bogdan, pe nume Hashu...dar nu am mai mers, pentru ca era departe si el era foarte beat, iar el s-a suparat foarte tare pe cei 3...]. Adi ne-a oferit o canapea pe care sa dormim, mancare (macaroane cu branza) si bautura. Am povestit si am glumit, iar urmatoarea zi, 13.07.2011, ne-a invitat la o cafea la “La Fantanele”, unde l-am intalnit si pe Andrei Sovan.
Inainte de plecare, Adi mi-a promis ca vineri, 15.07.2011, ma va “zbura” cu parapanta. :D Asta inseamna ca voi cobori in Borsa joi.
Pe la 14:10 am pornit pe traseu, cu ajutorul lui Andrei Sovan care ne-a dus cu masina pana aproape de Gura Baii. A facut doua ture cu masina: prima data ne-a dus pe mine si pe Ana + rucsacii, iar a doua tura a venit cu baietii.
Asteptarea nu a durat mult, insa pana au venit baietii, Ana a facut o fapta buna: mi-a curatat pielea ce se ducea, dupa ce m-am ars la Apa.
Cand au ajuns si baietii, am pornit la drum cu rucsacii in spate. Ne-am oprit la Fasia Gaza (in jurul orei 15), unde Matzul a facut baie, iar noi am mancat putina glucoza.
Bineinteles ca nu se putea sa raman nevatamata, asa ca, din “prea multa grija” am reusit sa ma zgariu intr-un fier din 1900 toamna, evident ruginit. Nu aveam dezinfectant din farmacie, deci s-a apelat la leacuri traditionale: PALINCA. Ce usturime!!!
Paula: Auuu!!
Andrei: Spune repede o poezie!
Paula: Iubito, ti-s ochii atat de negri incat seara...[pauza]
Ana: Gata? A trecut durerea?
Paula: Da. :)
Dupa 15-20 de minute am repornit la drum. Am avut destul de urcat, iar la un moment dat am simtit ca amestesc. Am facut o pauza de 5 minute, dupa care ne-am continuat drumul.
Pe la orele 17 am ajuns in Saua Galu, la refgiul “Lucaciasa”, un refugiu construit de maxim 2 ani. Privelistea e superba. In jurul refugiului era o herghelie de cai superbi. Aveau si manzi. Am facut poze, eram incantati de priveliste!
Apoi am vrut sa intram in refugiu, sa vedem cum e amenajat. Dar surpriza! Cineva a bagat caii acolo. Ne-am enervat cu totii...era si normal... Am vrut sa sunam la Administratia Parcului National Muntii Maramuresului, insa n-am avut semnal suficient. Am decis ca vom suna ziua urmatoare.
In timp ce Ana, Andrei si Delu vorbeau la telefon cu ai lor, Bogdan s-a indepartat de refugiu. Ne-a spus mai tarziu ca s-a enervat mult prea tare pentru ceea ce a vazut la refugiu si nu a mai putut sta acolo.
Zona asta, Saua Galu, este o zona in care s-au dus lupte mari in primul si al doilea razboi mondial. Am vazut gropi comune si un buncar de razboi (al rusilor, credem noi, dupa cum era pozitionat).
Am avut parte si de o lectie de istorie. Bogdan ne-a povestit din ce a citit el ca danemarca, la fel ca si Austro-Ungaria, au fost ocupate de nemti fara razboi, iar in Romania regele a abdicat in 1947, moment in care au disparut toate partidele politice si Partidul Comunist Roman a devenit partid unic, iar Monarhia Constitutionala Romania a devenit Republica Populara Romania.
Lectia de istorie s-a incheiat aici, pentru ca a inceput apoi o lectie scurta de geografie. Ne-a aratat unde incepe Ucraina, care parti ale muntelui sunt protejate si unde trebuie sa ajungem noi.
Am facut pauze destul de des, pentru ca la coborare drumul a fost groaznic. In primul rand, padurea a fost defrisata, iar marcajele sunt inexistente sau mult prea ascunse pentru a fi vazute. Din aceasta cauza, evident ca am luat-o si pe un drum gresit, dar important e ca ne-am intors in timp util, revenind pe drumul cel bun. Pe langa faptul ca drumul era abrupt (deci trebuia sa fim atenti la coborare, mai ales pentru ca avem probleme cu gleznele si genunchii), drumul nu era intr-o stare buna. A fost plin de noroi, distrus de butinarii care merg cu Tafu’ si corhanesc (=trag lemne din padure).
Pe la orele 19:30, drumul s-a terminat “brusc”, distrus de rau. A trebuit sa trecem raul (care a fost extrem de rece) de doua ori, dar eu l-am trecut de 4 ori :D [am mers sa ii iau Anei bocancii. Fata asta are un rucsac cat casa; de abia il cara!].
Chiar la trecerea raului ne-am intalnit cu doi nemti: o tipa roscata, creata, draguta, si un baiat blond, cu fata de copil, cu ochelari, foarte dragut. Erau super frumos imbracati si aveau echipament de calitate. Stiind ce drum ii asteapta, noi le-am recomandat sa campeze in zona, insa ei au decis sa mearga mai departe.
Apoi, fiecare si-a continuat drumul, dar Delu, ramas in urma, a strigat dupa ajutor. Nu am stiut ce s-a intamplat, asa ca Andrei si Bogdan au fugit la el. Nu se intamplase nimic grav, ci a avut o mica problema cu rucsacul. :)
Dupa o ora (de la rau) am ajuns la Cabana Liceului Teoretic “Bogdan-Voda” de la Valea Babii, pe care erau candva desenati Horea, Closca si Crisan, acum ramas doar Crisan si jumatate din Horea.
Am gasit-o gazda pe Marie, o femeie de 44 ani, casatorita cu Ion. Cei doi au un fiu pe nume Ionel (l-am cunoscut si pe el), profesor de economie in Viseu.
Marie este o femeie extraordinara, demna de admirat. Locuieste intr-o zona in care intalnesti ocazional turisti, iar in rest, vezi numai butinari (doar barbati, de cele mai multe ori nesimtiti).
Marie ne-a povestit ca anul trecut prin octombrie (2010), un barbat de 46 ani, Alexandru Sohoran, a murit la 5 ore dupa ce a baut “100 g horinca” la barul ei si apoi a luat o sticla de bere la drum. Ne-a povestit cum ca barul s-a umplut de oameni de la criminalistica si politie, fiind interogata de toti cei aflati acolo, ea spunand adevarul si numai adevarul. Dupa ce ne-a povestit, parca eram in Baltagul (e bine ca citim!).
Pe la 11 jumate p.m. am mers la somn, impreuna cu Ana. Eram extrem de obosita, imi tremurau picioarele (si lui Bogdan la fel!) si imi era super frig (cred ca de la oboseala)... M-am invelit cu o plapuma si cu o patura de lana, pe langa faptul ca stateam in sacul de dormit.
Dimineata pe la 9 m-am trezit si mi-am facut igiena personala, am mancat, am baut ciocolata calda si m-am apucat de scris.
Bogdan ma uimeste in fiecare zi. Daca ieri m-a uimit cu cunostintele lui, azi m-a uimit cu nebunia lui. Ne-a povestit ca mai demult, cand avea 14-15 ani, a muscat dintr-un caine :)) Cum sa faci asa ceva??? Apoi ne-a povestit intamplari din pelerinaj sau de la inmormantari.
POPA: Cineva a zis: “Futu-l in gura pe popa!”
Cineva din multime: Ba! Care o zis “Futu-l in gura pe popa!”?
In 3 zile mi-am auzit o gramada de nume:
Ana: Laura
Delu: Paulici
Bogdan: Paulica
Andrei: Pauleta, Pamela, Cremoso
Adi: Pamela
“Saga ringa danga
Mi se rupe stanga
Bara de directie
Si-asa mai departe” [Matu]
La Marie la bar, sucu-i 2,5 lei (doza de Coca Cola la 0,33). E mai ieftin decat in Baia Mare!
!!!!
Inca din Baia Mare stiam ca Marie si Ion au un caine pe care il cheama “Domnu’ Florin” si care, daca il strigi “Florin”, nu raspunde. Cand am ajuns la cabana, am intrebat de el, dar din pacate, Domnu’ Florin a murit anul trecut.
Tin sa ii multumesc si in scris lui Andrei pentru faptul ca la urcare inspre Saua Galu ne-a dat Anei si mie cate o floare albastra, sa ne imbarbateze si sa avem mai mult spor.
15.07.2011
Este 6:55. Nu de mult am venit de la rasarit...
M-am trezit la 4:45 pe o melodie de la Elvis Presley (Blue suede shoes – alarma), m-am imbracat si am iesit din cort sa prind rasaritul. Mi-am cautat geanta neagra sa imi iau aparatul foto, dar ia-o de unde nu-i! Ana dormea in cort, iar baietii dormeau afara. L-am intrebat pe Delu (care se trezise intre timp) daca au facut (ei 3) peste noapte vreo gluma proasta (sa imi ia geanta din rucsac). Mi-a raspuns negativ. Am inceput sa enumar toate lucrurile ce le aveam in ea (acte, bani, aparat foto)...cand a auzit Andrei asta, s-a si desteptat. Am mai scos o data tot din rucsac, dar geanta nicaieri. M-am speriat, aproape tremuram. Ma gandeam ca am uitat-o la Marie si acum trebuia sa ne intoarcem...acolo, in Valea Babii, ei nu au semnal...comunica prin statie, iar noi NU avem asa ceva.
Dupa 5 minute, Delu a vazut o gentuta neagra pe jos...era ceea ce cautam eu. Cred ca nu o vazusem de ochi! In fine... i-am trezit si pe Delu si pe Andrei, asadar i-am invitat sa vedem rasaritul impreuna. Bun! Zis si facut.
La 5 si 18 minute am fost pe Balasana sa vedem rasaritul. Baietilor le era foame, dar au spus ca fac un efort si asteapta sa apara soarele. Dar ce lunga a fost asteptarea! Credeam ca mai degraba mergem noi dupa soare, decat sa vina el la noi...
Totusi, fiindca suntem ambitiosi, am asteptat cat a fost nevoie (li s-au lungit baietilor urechile, de foame ce le era)... La 6:20 a aparut si maria sa, Soarele...
Andrei: Tre sa raportam la autoritati ca o intarziat.
Ne-am intors la cort (era sa scriu corturi, dar avem numai unul...) in jurul orei 6:30... Bogdan dormea (sau cel putin incerca sa doarma) la foc, iar Ana in cort.
Ne-am pus sa mancam, iar eu m-am apucat si de scris. Bogdan este in suferinta. Nu poate dormi din cauza pasarilor (ciripesc prea mult), iar corpul lui e int-o stare deplorabila.
Bogdan: N-aveti un trup sa-mi dati?
... dar nici Andrei n-o duce prea bine...
Andrei: Cred ca de la palinca mi s-o strans burta. [e constipat]
Am ajuns cu informatia in prezent...acum Andrei isi face o tigara. Nu stim cat e ora...probabil e 7 jumate...
Am sa continui sa va povestesc ziua de ieri (14.07.2011), dupa ce am plecat de la cabana...
Binevoitorul domn inginer Stefan Tomoiaga ne-a dus cu masina lui “Rocky” (de culoare alba) – am poza cu ea – pana in Saua Comanu. Dar ce aventura!!! Parca faceam safari. Am mers cu masina prin rau si pe drumuri rupte...cred ca daca nu ne-ar fi dus cu masina pana acolo sus, ne-am fi ratacit de cateva ori.
Traseul pana in Pasul Prislop a fost super bine marcat, spre deosebire de traseul din Baia Borsa pana pe Vaser. Daca in prima parte a drumului am vazut paduri defrisate si traseu prost marcat, ieri (14.07.2011) am avut parte de peisaje superbe, traseu extrem de bine marcat si destul de mult spor la pas. Pe drum ne-am intalnit cu 6 barbati, turisti straini. Lui Ana i s-au intarit sfarcurile :))
Intr-o poienita, aproape de varful Jupania, ne-am oprit si am vorbit la telefon cu ai nostri si i-am informat ca suntem bine si ca nu stim cand mai prindem semnal. Andrei a vorbit si cu Adi Mare (parapantistul) si ne-a “rezolvat” sa ne dam cu parapanta urmatoarea zi dimineata. Am fost extraordinar de fericita si de entuziasmata, pentru ca astept acest moment de foarte multa vreme :)
Ne-am continuat drumul spre Balasana, dar din neatentie am pierdut la un moment dat marcajul si ne-am ratacit putin (insa am realizat repede ca ne indreptam in directia opusa si ne-am intors).
Pentru ca am pornit tarziu din Valea Babii (pe la 5 dupa masa, mai exact 16:56), a trebuit sa campam inainte de Fantana Stanchii, in apropiere de Balasana (la 5 minute distanta). Ne-am pus sa facem focul (eu si Bogdan), iar Ana si-a montat cortul.
Pentru ca ma descurcam cu focul, dar nu stiam sa montez cortul primit de la Tothy (un prieten de al meu, Andrei Toth), l-am rugat pe Bogdan sa faca asta. El s-a pus pe treaba, insa SURPRIZA! Tothy nu mi-a dat si betele de la cort, deci cineva trebuia sa doarma afara la foc.
Cei sacrificati au fost baietii...[am insistat sa doarma Delu in cort, ca el nu mai dormise afara, iar eu aveam deja experienta in acest sens, dar a refuzat. Un adevarat gentleman!]
Seara am facut foc de tabara, am mancat, si apoi ne-am apucat de cantat [Ana e ingrozita de ursi] si de jucat EU.
Ana: Eu cioara pulenci partaiesc cu stropi si ranesc dildau.
Andrei: Eu dohanesc cacalau cacau.
Paula: Eu cioca
Delu: Eu diaree corhanesc.
Bogdan: Eu cacat mananc.
!!!!!!
Stefan Tomoiaga pe masina: “Fetele-s bine, ca ele au air-bag-uri”, replica data la intrebarea lui Andrei privind starea noastra.
Pe la 1 a.m. (15.07.2011), am decis sa mergem la somn (eu si Ana am dormit in cort). Pentru ca am campat in panta (nu aveam altfel cum), am alunecat toata noaptea cu tapisolul, oprindu-ma in cort. Aceeasi chestie si in cazul Anei.
16.07.2011 – 17:20
Pasul Prislop
Am pornit inspre Pasul Prislop dimineata in jurul orei 9 jumate. In aceasta dimineata am avut musafiri...ciobanii. Unul mai tanar (de 19 ani), caruia nu i-am retinut numele, s-a intrecut in nesimtire: dupa ce ca l-am servit cu napolitane, Ana i-a facut cafea, i-au dat tigari si palinca, a mai vrut sa ne si fure palinca ramasa! O fi el cioban de 10 ani, dar nu este nici pe departe model in aceasta meserie...
Celalalt cioban, mai in varsta, ne-a spus ca n-ar fi trebuit sa-i dam de baut, ca poate adoarme iarasi si isi pierde turma...in schimb, ar fi dorit si el sa bea niste palinca [vroia sa cumpere de la noi :)) ]. Nu i-am dat nimic, ne-a facut o poza (pentru prima data in viata lui a facut o poza) la Tarnita Balasanii si am mers mai departe.
Am poposit la Fantana Stanchii (nu mai mult de 10 minute) dupa care ne-am continuat traseul spre Pasul Prislop.
Cand am dat de semnal, Andrei l-a sunat pe Adi parapantistul sa il intrebe daca ne mai dam cu parapanta. Raspunsul a fost unul negativ... pentru ca imi facusem multe sperante si fusesem extrem de incantata pana cu o secunda inainte, nu m-am putut stapani si am izbucnit in plans.
Dar Adi avea argumente destul de solide pentru a explica/scuza aceasta situatie. Spunea ceva despre presiunea atmosferica nepotrivita pentru un zbor cu parapanta (s-ar fi putut zbura intre 7:30 si 9), plus faptul ca trebuia sa fie la munca.
Am plans vreo 10 minute, am mancat niste napolitane si m-am calmat.
Pana in Pasul Prislop am avut destul de mult de mers, pe o caldura infernala care imi seca puterile...de fapt ne seca puterile... Am inceput sa resimt oboseala din ultimele zile...ma durea groaznic laba piciorului, mi se umflasera mainile si picioarele...
Cand am ajuns in Pasul Prislop era deja ora 2 p.m. Eram cu totii obositi, si asta nu doar fizic. Eram irascibili deja... Bogdan cred ca era, totusi, in cea mai buna stare. Intre Ana si Andrei era sa se iste o cearta, iar intre mine si Delu se resimtea o distanta pe care nu prea pot sa o explic.
Intre 14 si 17:50, fiecare a stat singur, in spatiul lui, pentru ca aveam nevoie de putin timp petrecut individual.
La cabana am intalnit un cuplu de polonezi, foarte draguti (pareau de treaba), pe care i-am ajutat sa se cazeze ieftin: 5 persoane – 50 lei, cu acces la dus inclus
Separat ar fi fost: 10 lei camparea/cort si 5 lei dusul/persoana.
Cand s-a mai potolit caldura ne-am continuat traseul spre Cascada Cailor. O buna bucata de drum am povestit cu Bogdan despre istorie, geografie, cariera, familie si despre fratele lui care este jurnalist. Apoi ni s-a alaturat Delu si in scurt timp si fratii Dan.
Inainte sa se strice din nou drumul (in Saua Stiol), am facut popas sa imi iau din nou bocancii (o bucata buna de drum am mers desculta si apoi in sandalele Anei). La popas, fumatorii si-au chinuit plamanii, iar Matzu’ (alt fumator cu suflet) ne-a povestit despre cum i-a facut lui clisma o asistenta grasa si apoi l-au operat de apendicita (chiar daca nu avea). Am ras cu lacrimi :))
Sa ajungem la Cascada Cailor a trebuit sa coboram mult de tot, iar genunchiul meu stang era din ce in ce mai rau. Nici Ana nu era cu mult mai bine.
Cand am ajuns la cascada, am ramas inmarmurita de frumusetea ei, dar dezamagita se faptul ca s-a defrisat exagerat in zona (tot versantul opus cascadei). In plus, turistii si-au uitat pet-urile si resturile in poienita de langa cascada, si chiar si pe stanci. Asta numai in Romania poti sa vezi!! Foarte urat, turisti idioti!!!!
De la cascada am coborat in complex Borsa (destul de tarziu). Am ajuns jos cu chiu cu vai, cantand: “Sus pe ramurele, Cip cirip cirip (...) mor mor mor”, in special atunci cand simteam ca nu mai rezist mult.
Sprijinita in bota am ajuns la drum aproape asfaltat (drum de tara), de unde i-am cedat bota Anei, aflata si ea in suferinta.
Pe la 22:30 ne-am asezat la o masa, pe terasa unui restaurant (cred!). Nu stiu cum se numeste pentru ca nu am fost prea interesata de acest detaliu (desi mi s-a spus) la momentul respectiv. Acolo baietii (Andrei si Bogdan) au baut bere, iar Clau si noi, fetele, am baut suc.
Am intrebat ospatara daca stie la ce ora avem primul microbuz spre Baia Mare si ne-a raspuns ca avem la 4 jumate si la 6 jumate, de mai jos de biserica. Ok...am retinut.
Pe la 23:30 – 23:45 au ajuns niste prieteni de-ai lui 2xA+B, din Baia Mare...o familie cu bebelusa Ester (daca bine am retinut) si inca un cuplu ce a mers sa campeze in drum spre Cascada Cailor (unde se aflau deja ceva prieteni de ai lor).
Cei ramasi la restaurant (noi+familia cu bebelus si 2 caini) am mai stat putin la povesti, dupa care ne-am indreptat spre cabana unde urma sa dormim. Dintre cei 5 aventurieri, doar eu am mers cu masina pana acolo (eram terminata), iar ceilalti au mers cu pejosul (dar fara rucsaci).
Ajunsi la cabana, am sesizat ca nu avem curent...ne-am ales pe intuneric camera si paturile in care urma sa dormim (Matzu’ a ales podeaua), m-am dezbracat, m-am bagat in sacul de dormit, am activat alarma si in secunda urmatoare am adormit.
La 3:30 a sunat alarma. Am oprit-o repede sa n-o trezeasca pe Ana, care dormea langa mine. M-am ridicat sa ma imbrac, iar intre timp s-a trezit si Matzu. Am mers sa il trezesc pe Delu, care dormea profund. L-am atins pe mana si s-a trezit instantaneu, speriat. Amuzant e ca m-am speriat si eu de reactia lui, reactie la care evident nu m-am asteptat.
S-a trezit si a inceput sa se pregateasca si el...intre timp, Matzu l-a trezit si pe Andrei. Pe la 4 si 2 minute am iesit pe poarta...ne indreptam spre statia de autobuz din intersectie. Bogdan imi ducea rucsacul, iar Andrei ma ajuta sa ma deplasez... picioarele mele o luasera razna rau de tot; ma dureau ingrozitor...
Am ajuns in statie la 4:20. Nimeni nu era acolo... Am crezut ca am pierdut autobuzul, deci acum il asteptam pe cel de la 6 jumate. N-avea rost sa ne intoarcem pentru ca in starea in care ma aflam, ar fi durat o ora sa mergem pana la cabana si sa revenim, plus ca vremea era nasoala; fulgera si era rece tare.
La 5 fara un pic, B+A au mers inapoi la cabana. Era frig, erau obositi, si oricum nu prea aveam ce sa facem in statie. A fost mai bine pentru ei sa mearga sa se odihneasca. :)
Am ramas cu Delu, pe banca, in statie...era rece, imi era somn, asteptam busul sau un sofer binevoitor care sa ne duca in Baia Mare. Am facut cu schimbul la stat la ocazie. La mine opreau masinile (dar nu mergeau in directia noastra), iar la Delu nu se sinchiseau nici macar sa incetineasca putin...
La 6 jumate, asteptand autobuzul care “trebuia” sa apara, am intrebat un localnic daca nu stie cumva la ce ora avem bus... ne-a raspuns ca fiind sambata, primul bus il avem la 7 jumate...
Super! 3 ore de asteptat aiurea, in frig, in statie... atmosfera era oricum de toata jena... cei doi buni prieteni (adica eu si Delu) au comunicat in total maxim 10 minute (adunate!) si asta doar strictul necesar. Nu prea aveam ce sa ne spunem. El era super obosit, eu fara idei... In general bat din gura non-stop, dar in dimineata asta nu am avut inspiratie. Ma durea genunchiul stang exagerat de rau si nu aveam o stare generala buna.
Pe la 7 jumate a aparut un microbuz ce ne-a dus pana in Borsa (si pe care era sa il ratam, pentru ca nu scria ca duce la Baia Mare – norocul nostru ca am intrebat soferul daca are idee cand urmeaza sa vina autobuzul pt Baia Mare), de unde urma sa il schimbam cu un microbuz rosu ce ne ducea in Baia Mare ( pe care era sa il pierdem datorita faptului ca eram oloaga si nu puteam sa merg repede).
Drumul spre casa a fost lung...am mers prin Viseu, Sighet, Ocna Sugatag, Cavnic...pe la 11 jumatate am fost in BM...am coborat in Centrul Vechi, l-am pupat pe Delu de ramas bun, dupa care m-am indreptat inspre taxi. Cand am urcat in taxi si am dat comanda (am zis adresa), am zambit... eram fericita ca avusesem o atat de frumoasa drumetie si imi facusem noi prieteni...
Cand am ajuns in fata blocului, am realizat cat de putin timp imi ramasese sa il petrec in tara... Mi-am luat rucsacul in spate si am urcat (cu greu) cele 4 etaje... Odata intrata in casa, Alex (fratele meu de aproape 3 ani) a fugit la mine, exclamand “Paula!”... a fost semnul ca aventura mea s-a terminat...
Obosita si aflata oarecum in suferinta, m-am pus la masa (imi era foame) si am inceput sa ii povestesc mamei (ca niciodata) cat de frumos a fost... pe fata mea se putea citi multumirea si incantarea...zambeam :)
miercuri, 27 iulie 2011
De vina-i octombrie...7 octombrie 2010
Si sunt departe, dar cu gandul acasa...
Privesc in gol, uda pe obraji;
Mi s-a facut sete de prieteni,
Foame de munte
Si teama de mine.
Cred ca m-am pierdut pe stradute intorotcheate
Si mi-e aproape imposibil sa revin.
Daca exista o criza a varstei, probabil ca ma incearca chiar acum. Sau poate e doar dorul, ce ma arde profund.
Habar nu am, dar ustura, doare si ma face sa plang.
Am nevoie de prieteni, sa ma panseze ACUM.
Si mai vreau o batista…atat.
Privesc in gol, uda pe obraji;
Mi s-a facut sete de prieteni,
Foame de munte
Si teama de mine.
Cred ca m-am pierdut pe stradute intorotcheate
Si mi-e aproape imposibil sa revin.
Daca exista o criza a varstei, probabil ca ma incearca chiar acum. Sau poate e doar dorul, ce ma arde profund.
Habar nu am, dar ustura, doare si ma face sa plang.
Am nevoie de prieteni, sa ma panseze ACUM.
Si mai vreau o batista…atat.
13 octombrie 2010. dW!L
Pentru ca eu
Sunt eu
Si am uitat sa ma schimb,
Sau poate nu am vrut sa ma schimb.
Nu am stat sa ascult
Cum e corect sa iubesc,
Cand trebuie sa zambesc,
Sau sa plang.
Si pt ca am chiulit de la cursul despre viata
A trebuit sa invat singura
Cum e sa traiesti, sau sa visezi,
Ce-nseamna sa experimentezi…
M-am ars cu iubirea,
Si-am sa ma mai ard inca de cateva ori;
Zambesc si plang,
Impulsiv.
Pierd mult, si mai ales timp,
Dar asta nu ar fi o problema daca El ar fi
Infinit.Dar nu e.
Si atunci ma tem ca azi e ultima mea zi,
Si plec de aici fara a mai spune-o data
“Te iubesc”
Sau “iarta-ma”,
Sau poate nici macar un simplu “multumesc!”
De ceas imi este mie foarte teama,
Nu de greselile din viitor,
Ci de timpul meu ce spune cand vrea el
STOP.
Sunt eu
Si am uitat sa ma schimb,
Sau poate nu am vrut sa ma schimb.
Nu am stat sa ascult
Cum e corect sa iubesc,
Cand trebuie sa zambesc,
Sau sa plang.
Si pt ca am chiulit de la cursul despre viata
A trebuit sa invat singura
Cum e sa traiesti, sau sa visezi,
Ce-nseamna sa experimentezi…
M-am ars cu iubirea,
Si-am sa ma mai ard inca de cateva ori;
Zambesc si plang,
Impulsiv.
Pierd mult, si mai ales timp,
Dar asta nu ar fi o problema daca El ar fi
Infinit.Dar nu e.
Si atunci ma tem ca azi e ultima mea zi,
Si plec de aici fara a mai spune-o data
“Te iubesc”
Sau “iarta-ma”,
Sau poate nici macar un simplu “multumesc!”
De ceas imi este mie foarte teama,
Nu de greselile din viitor,
Ci de timpul meu ce spune cand vrea el
STOP.
Nu poti pierde ceva ce nu ai avut niciodata!
Am pierdut multe pana acum. Am pierdut multi... cu toate astea, inca nu am invatat cu adevarat sa pierd.
Incapatanarea mea cred ca este unul dintre cei mai mari inamici ai mei. Dar naivitatea ii face concurenta. Interesant! Un om naiv si incapatanat...daca am adauga putina inocenta am putea paria ca este vorba de un copil. Dar nu! E vorba de mine aici.
Am pierdut multi prieteni. Cand? de-a lungul timpului, in momente diferite din viata mea. Nu am avut etape in care sa imi pierd o groaza de prieteni, ci doar "ocazional", cate unul. Dar dupa o vreme am inceput sa le simt lipsa, si sa imi doresc sa ii recuperez. Uneori am facut ceva in sensul asta, si am reusit, iar alteori am lasat totul la stadiul de idee. Nu e vorba de comoditate, nicidecum! Adevarul e ca nu m-am considerat deplin vinovata de pierderea respectivelor persoane...mai mult decat atat, s-a adaugat si orgoliul personal; poate suna prostesc, insa e purul adevar.
Intr-o seara, in timp ce ma uitam la niste poze mai vechi, mi-am amintit toate momentele frumoase petrecute cu una dintre acele persoane de care vorbesc. Am trait niste clipe de neuitat impreuna :) si chiar credeam ca am gasit un prieten minunat, dar surprinzator, prietenia noastra a luat sfarsit (prematur).
Am realizat ca poti sa fii un prieten adevarat pentru cineva, dar sa nu primesti nimic in schimb. Iar eu, sincer, daca ofer respect, astept respect; daca imi ofer prietenia, astept acelasi lucru din partea celui caruia i-o ofer. Dar se pare ca nu am primit-o de fiecare data, asa cum asteptam. Si atunci, din incapatanarea mea, sau poate pentru ca m-am saturat sa mai astept, am zis ca pun punct, constienta fiind de faptul ca urmeaza sa fiu judecata de ceilalti.
Dar oameni buni, nu ma mai judecati atat! Nu sunt eu cea mai rea fiinta de pe planeta asta, iar daca iau decizii pripite si gresite, eu sunt singura care va trage ponoasele. Imi asum responsabilitatea, nu trebuie sa imi spuna nimeni sa fac asta. Iar voi, cu siguranta, la un moment dat va veti pierde din prieteni, si probabil veti suferi. Dar amintiti-va ca niciodata nu va veti putea pierde un prieten adevarat, pentru ca acel om va fi vesnic alaturi de voi, chiar si in tacere. Iar daca va veti oferi prietenia unei persoane care nu apreciaza asta, si veti decide sa trageti linie, in momentele triste amintiti-va ca singurul care a pierdut este cel care nu a stiut sa aprecieze prietenia voastra. Voi nu ati pierdut nimic, pentru ca nu puteti pierde ceva ce nu ati avut niciodata! Suna trist, dar e adevarat!
P.S. Sa pui punct nu inseamna intotdeauna sa o iei de la capat. Poti sa scrii mai departe, in acelasi alineat, doar ca incepi o fraza noua. Si e de bine!
Incapatanarea mea cred ca este unul dintre cei mai mari inamici ai mei. Dar naivitatea ii face concurenta. Interesant! Un om naiv si incapatanat...daca am adauga putina inocenta am putea paria ca este vorba de un copil. Dar nu! E vorba de mine aici.
Am pierdut multi prieteni. Cand? de-a lungul timpului, in momente diferite din viata mea. Nu am avut etape in care sa imi pierd o groaza de prieteni, ci doar "ocazional", cate unul. Dar dupa o vreme am inceput sa le simt lipsa, si sa imi doresc sa ii recuperez. Uneori am facut ceva in sensul asta, si am reusit, iar alteori am lasat totul la stadiul de idee. Nu e vorba de comoditate, nicidecum! Adevarul e ca nu m-am considerat deplin vinovata de pierderea respectivelor persoane...mai mult decat atat, s-a adaugat si orgoliul personal; poate suna prostesc, insa e purul adevar.
Intr-o seara, in timp ce ma uitam la niste poze mai vechi, mi-am amintit toate momentele frumoase petrecute cu una dintre acele persoane de care vorbesc. Am trait niste clipe de neuitat impreuna :) si chiar credeam ca am gasit un prieten minunat, dar surprinzator, prietenia noastra a luat sfarsit (prematur).
Am realizat ca poti sa fii un prieten adevarat pentru cineva, dar sa nu primesti nimic in schimb. Iar eu, sincer, daca ofer respect, astept respect; daca imi ofer prietenia, astept acelasi lucru din partea celui caruia i-o ofer. Dar se pare ca nu am primit-o de fiecare data, asa cum asteptam. Si atunci, din incapatanarea mea, sau poate pentru ca m-am saturat sa mai astept, am zis ca pun punct, constienta fiind de faptul ca urmeaza sa fiu judecata de ceilalti.
Dar oameni buni, nu ma mai judecati atat! Nu sunt eu cea mai rea fiinta de pe planeta asta, iar daca iau decizii pripite si gresite, eu sunt singura care va trage ponoasele. Imi asum responsabilitatea, nu trebuie sa imi spuna nimeni sa fac asta. Iar voi, cu siguranta, la un moment dat va veti pierde din prieteni, si probabil veti suferi. Dar amintiti-va ca niciodata nu va veti putea pierde un prieten adevarat, pentru ca acel om va fi vesnic alaturi de voi, chiar si in tacere. Iar daca va veti oferi prietenia unei persoane care nu apreciaza asta, si veti decide sa trageti linie, in momentele triste amintiti-va ca singurul care a pierdut este cel care nu a stiut sa aprecieze prietenia voastra. Voi nu ati pierdut nimic, pentru ca nu puteti pierde ceva ce nu ati avut niciodata! Suna trist, dar e adevarat!
P.S. Sa pui punct nu inseamna intotdeauna sa o iei de la capat. Poti sa scrii mai departe, in acelasi alineat, doar ca incepi o fraza noua. Si e de bine!
...ma fac fericita sau imi dau o stare de bine :)
* Muntele
* Noptile in care filosofam (mai ales in jurul unui foc de tabara)
* Ai mei
* Provocarile
* Dansul
* Cartile
* Prietenii
* Muzica
* Jocurile
* Florile
* Marea
* Ciocolata
* Vara si Primavara
* Culorile
* Cerul instelat si Sonia alaturi, sa ne explice harta cerului (nu ma plictisesc niciodata)
* Aventurile
* Ploaia de vara
* Imbratisarile si pupicii
...nu cunosc ordinea. cred ca nu exista asa ceva :)
* Noptile in care filosofam (mai ales in jurul unui foc de tabara)
* Ai mei
* Provocarile
* Dansul
* Cartile
* Prietenii
* Muzica
* Jocurile
* Florile
* Marea
* Ciocolata
* Vara si Primavara
* Culorile
* Cerul instelat si Sonia alaturi, sa ne explice harta cerului (nu ma plictisesc niciodata)
* Aventurile
* Ploaia de vara
* Imbratisarile si pupicii
...nu cunosc ordinea. cred ca nu exista asa ceva :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
