Pagini...


13.04.07

Este 13 aprilie...Zi cu ghinion...credeam ca faptul ca sunt superstitioasa imi va strica ziua intr-un fel sau altul,insa asta nu s-a intamplat...dimpotriva...
Azi a plouat in cea mai mare parte a zilei. Am stat in camera mea si am privit pe ferestra. Picaturile de ploaie izbeau cu putere asfaltul formand balti. Strada ce se intindea in fata ochilor mei era goala...din cand in cand, se mai ivea cate un trecator grabit, ascuns sub umbrela sa imensa, neimpresionat de dansul perfect al picaturilor de ploaie... Stateam langa geam, "cazuta in ganduri" , privind afara cu nepasare. Intr-un colt al strazii, statea EL, imbracat cu o jacheta neagra si pantaloni de blugi...parul ii era ud, iar in preajma lui nu exista nici o umbrela... Astepta plictisit sa se termine ploaia, insa eu, din acel moment am inceput sa iubesc aceata vreme si sa ma rog sa ramana asa la infinit...cred ca m-am indragostit, iar eu nu am sa il mai vad niciodata...si totusi sunt fericita ca l-am descoperit! L-am privit 15 minute nemiscata, apoi ploaia s-a oprit, iar EL a plecat...sper sa vina si maine.


15.04.07

Au trecut 2 zile, iar baiatul de care m-am indragostit, a disparut de pe strada mea... Desi ma uit zi de zi in coltul in care l-am descoperit, el nu e...l-am cautat cu privirea in locurile publice in care am umblat, dar nu l-am zarit nicaieri...
Azi i-am povestit Mariei de el si mi-a zis ca sunt nebuna. Ei i se pare ca e o nebunie sa il caut zi de zi, caci este ca si cum as cauta un ac in carul cu fan...recunosc ca are dreptate, insa asta nu ma opreste sa ma mai gandesc la el si sa imi doresc sa il regasesc...


16.04.07

Azi am reinceput cursurile...colegii mi-au spus ca arat mult mai bine si ca medicii care s-au ocupat de cazul meu merita tot respectul. Am fost primita de colegi cu multa caldura... li se citea bucuria si sinceritatea pe fata... ma bucur ca pot sa ii am aproape, aproape toata saptamana. Spre seara mi-am dat seama ca ziua a trecut repede, iar prin mintea mea nu a fost nici un gand legat de EL...pana acum...


17.04.07

Ziua de azi a inceput lenes...cand ceasul desteptator a sunat, de abia am putut sa ma trezesc... am deschis ochii adormita si am inceput sa imi caut lucrurile pentru scoala prin camera... Pentru ca am fost prea adormita, in aceasta dimineata am intarziat putin la scoala, iar spre surprinderea mea, la intrarea in clasa se afla diriginta ce ne-a anuntat ca vom avea un nou coleg de clasa... ma intreb cine e si daca e de treaba...


18.04.07

Azi l-am cunoscut pe noul nostru coleg! E un baiat foarte dragut, dar timid... A venit imbracat in blugi si cu o jacheta neagra... intr'adevar! este tipul de care m-am indragostit in ziua aceea ploioasa si pe care eram sigura ca nu am sa il mai revad vreodata! Si totusi...azi am gasit acul din carul cu fan! Sunt o norocoasa!


20.04.07

Jurnalule... ma adresez astfel pentru ca sunt foarte entuziasmata si vreau sa iti povestesc cum mi-am petrecut azi ziua, intr-un mod cat se poate de prietenos! Am facut un pas important pentru mine in aceasta dupa amiaza... i-am trimis noului meu coleg de clasa un biletel in care m-am prezentat si i-am povestit acele clipe pe care le-am trait cand l-am zarit prima oara.
Recunosc ca mi-a fost foarte greu, insa a meritat... am primit ca raspuns la biletul meu un zambet si 5 cuvinte presarate pe o bucata de hartie:
"Ma cheama Dragos.Esti draguta."
Ma asteptam fie sa nu ma ia in serios, fie sa rada de mine, insa nu a facut nici una nici alta. E un tip dragut, timid, si mai presus de toate, este chiar de treaba! Abia astept sa il revad! Maine e sambata...am sa merg la cursurile de pian si apoi am sa ies cu Maria in oras. Inca ma gandesc daca sa ii povestesc sau nu ziua de azi.. Oricum, indiferent ce va urma, azi sunt foarte, foarte, foarte fericita!
P.S. Ma intreb daca stie cum mi-a schimbat viata... poate el e ingerul meu pazitor... oare ce final va avea aceasta poveste? sper ca va fi un basm... macar in ceea ce il priveste pe EL... macar atat...


22.04.07

In pauza mare a venit la mine si m-a luat de mana. Avea emotii mari, insa asta nu l-a impiedicat sa ma duca la copacul acela mare din spatele scolii... de obicei toata lumea isi petrece pauzele la "Marele Stejar", insa de data aceasta am fost numai noi doi si stejarul...
S-a apropiat de mine, iar eu am inceput sa tremur. Am simtit ca in jurul meu e tot mai cald si ca lumea mea se reduce la acel loc. Aparent, eram tacuta, linistita, insa in interiorul meu ma aflam pe un bulevard, incercand sa imi fac loc printre masini si pietoni, sa ajung la destinatie... Am revenit cu picioarele pe pamant cand m-a intrebat daca imi place ploaia. De unde stia ca in ochii mei ploaia e ceva sacru, ceva pur, si mai presus de toate o prietena la nevoie?...i-am spus ca atunci cand ploua, iar tu esti trist, ploaia e ca o mama care nu te lasa singur in suferinta ta, ci plange alaturi de tine. Mi-a zambit suav, si m-a intrebat apoi ce parere am despre soare... Soarele atunci cand esti trist ai impresia ca rade de tine...ai vrea sa te ascunzi, dar nu prea ai unde, pentru ca daca el isi propune sa te gaseasca, atunci nu ai scapare, si trebuie sa accepti ca prin suprematia sa, poate sa rada pe seama ta, indiferent de starea ta de spirit...
Dupa ce am terminat de spus cele de mai sus, Dragos mi-a scris un biletel, mi l-a dat, m-a sarutat pe obraz si a plecat...dar mai mult decat reactia sa m-a surprins biletelul sau:
..."dar cand esti fericit...hmmm...atunci soarele se bucura pentru tine, nu rade de tine... sau daca esti trist si soarele e pe cer, nu rade neaparat de tine, ci iti arata ca viata e frumoasa si merita sa o traiesti... ca dincolo de ceea ce te intristeaza se afla o lume ce asteapta sa o vezi, sa o traiesti, sa o apreciezi si care asteapta sa iti ofere o zi superba... Soarele indeparteaza norii tocmai pt a nu ii lasa sa iti strice ziua...intr-o astfel de zi, te-am descoperit pe tine iar in sufletul meu am exclamat: "Ce zi frumoasa!"... Acum dupa cateva zile pot sa spun cu siguranta ca te iubesc, dar tu? ce parere ai despre mine, dupa tot ce ti-am destainuit ?"


23.04.07

Am pornit de acasa cu gandul de a-i spune adevarul, cat de mult il iubesc si ca pentru mine el e intreaga lume... imi pregatisem discursul inca de cand m-am trezit, si, asteptandu-l sa ii dau raspunsul (caci era doar unul) intrebarilor de pe biletel, am fost cuprinsa de emotii... dar azi nu a venit la scoala...
Mama mi-a spus ca m-am schimbat, ca sunt cu capul in nori, mereu cu zambetul pe buze, si e ingrijorata in ceea ce priveste rezultatele mele la invatatura. Oare nu vede ca sunt chiar fericita?Oare nu realizeaza ca acum ma comport ca fetele de varsta mea? Am 15 ani, iar pana acum cateva saptamani ma comportam ca o fata batrana... nu am gustat ce inseamna viata, iar zilele mele se scurgeau fie invatand, fie prin spitale... acum am furat o bucata din adevarata tinerete, insa mama vrea sa mi-o ia... dar nu am sa o las...


24.04.07

Ne-am intalnit in statia de autobus si i-am spus tot ce simt fata de el. Am vorbit simplu, dar sincer. I-am soptit ca il iubesc de la prima picatura de ploaie ce i-a mangaiat in acea zi de 13 , parul negru si matasos, pana la ultimul sunet al inimii sale. I-am jurat ca pentru a sta cu el macar doua minute, mi-as da 2 ani din viata. Am fost cinstita cu el si asta s-a observat usor. Cat timp am vorbit cu el, am simtit ca pluteam, iar lumea era mica si statea la picioarele mele. Am continuat sa vorbim, insa discutia noastra a incetat dupa 3 minute, caci autobusul ce ma ducea inspre casa a aparut, iar acasa ma asteptau o gramada de lectii de invatat...
Cand am ajuns acasa, mama era trista…..se vedea ca a plans mult inainte... am incercat sa vorbesc cu ea, dar nu mi-a dat atentie... parca nu ma vedea...
Inca de cand am venit de la scoala, televizorul mergea cu sonor tare pe stiri. Este o agitatie extraordinara... toata lumea vorbeste despre un cumplit accident de circulatie in care au fost 2 morti si 10 raniti... condoleante familiilor, insa mama de ce plange?


25.04.07

Nu inteleg nimic din ce se intampla... mama sta acasa si plange... la scoala, cand am incercat sa vorbesc cu Dragos, nici macar nu a ridicat privirea din Pamant. Se poate citi pe fata lui ca e trist, insa nu stiu de ce... oricat am insistat sa vorbeasca cu mine, parca nici nu m-a vazut... se comporta la fel ca mama... sunt confuza si nu inteleg nimic din ce se intampla...
Putin mai devreme am auzit-o pe mami vorbind la telefon cu matusa. Spunea ca va merge la cimitir. Nu a mai fost demult la mormantul tatei... oare dorul de tata a intristat-o atat de mult zilele astea? Nici macar nu imi mai acorda atentie... ma simt singura...


26.04.07

Dimineata m-am hotarat sa nu merg la scoala ci sa o insotesc pe mama la cimitir. S-a imbracat in negru asa ca i-am urmat exemplul. A mers tacuta tot drumul, lasand doar picurii mari de apa sa se auda cum lovesc cu putere umbrela... inca odata ploaia i-a stat omenirii pe post de prietena... azi a fost cazul mamei... Cand am ajuns la destinatie, am realizat ca mama mergea de fapt la o inmormantare. (De ce nu mi-a spus nimic?) Erau multi cunoscuti, toti plangeau, iar atmosfera era una sinistra. Aerul plutea in jur greu... m-am apropiat de multime sa vad sicriul, sa vad cine si-a pierdut din nefericire viata, dar sicriul fusese deja inchis... M-am uitat la cruce si am citit:
"Copil Iris. S-a nascut pe 24 aprilie 1992 si a murit in 24 aprilie 2007. Odihneasca-se in pace!" Inca nu imi vine sa cred... intr-o zi cu ploaie am descoperit ca am murit... Recitesc paginile anterioare de jurnal si nu imi vine sa cred ceea ce se intampla... cum pot sa gasesc si sa ma indragostesc de o persoana (intr-o zi atat de minunata de primavara), si sa o pierd cateva zile mai tarziu, pe o vreme ce o sacralizam?
Cum as putea sa accept ca povestea vietii mele se termina atat de tragic?
Am ramas pe aceasta lume, cu un suflet vesnic tanar, dar nestiut de nimeni...